Category: Marturii (Page 1 of 3)

Marturii despre Parintele Arsenie Boca

Interviu cu Parintele Pantelimon de la Manastirea Ghighiu

Amintiri despre Arsenie Boca

Parintele Pantelimon

„Un cuvant ca de foc”

– Cum l-ati cunoscut pe Parintele Arsenie Boca?

– Aveam vreo 18 ani cand am mers sa-l vad pe Parintele despre care se dusese vestea, la manastirea Sambata de Sus, din Fagaras. El era in mijlocul unei miscari de reinviere duhovniceasca grozava. Duminica de duminica se adunau puhoaie de oameni din toti muntii din jur, la Sambata, sa-l vada si sa-l asculte pe Parintele Arsenie. Avea un cuvant ca de foc si o putere foarte mare asupra oamenilor. Eram curios ce fel de om al lui Dumnezeu este acesta, de vorbeste atata lume despre el. Si am stat in multime cuminte, pana s-a terminat predica. Atunci, Parintele a venit printre oameni, ii privea scurt si le spunea ce trebuinte au si ce sa faca. La un moment dat, il vad ca se uita spre mine si-mi spune: „Copile, sa te duci sa faci armata si apoi sa ma cauti. Numai atunci vom vorbi despre calugarie”. Am ramas intepenit. Eu nu venisem cu gandul sa ma calugaresc, ci doar sa-l vad, dar dupa ce l-am vazut, mi-a trecut prin minte fulgerator ca as vrea sa-i fiu alaturi in manastire.

– Si ce-ati facut?

– Am tacut, mirat ca mi-a cunoscut gandul, si la o vreme am plecat. N-am mai dat pe la manastire un an, doi, pana m-am dus in armata si acolo m-a cutremurat pentru prima data puterea lui Dumnezeu si mi s-a intarit convingerea ca trebuie sa ma calugaresc.

– In ce fel vi s-a aratat puterea lui Dumnezeu? Ce s-a intamplat?

– Eram pe un camp, adunati in front, cateva plutoane de soldati. Si un ofiter ne vorbea despre noile timpuri care se deschid si ca noi, astia de la tara, care avem gargauni in cap si credem in Dumnezeu, ar trebui sa punem mana pe carte, sa ne luminam si sa devenim de ajutor tarii. Ne spunea ca Dumnezeu nu exista si ca numai pregatirea profesionala si ravna ne pot salva. Altcineva nu-i sa ne ajute. Si deodata s-a scuturat cerul si a inceput sa ploua cu galeata si sa trasneasca. Trasnetele erau tot mai aproape de noi. Al treilea fulger a lovit niste brazi chiar in spatele nostru si a izbucnit valvataie mare. Atunci, toti am scapat armele din maini, am cazut in genunchi si ne-am facut cruce. Chiar si ofiterul cel indracit. Pe urma, s-a potolit ploaia si ne-am reluat pozitiile. Eu am zambit, iar ofiterul m-a vazut. „Ce razi, ma? Si de ce ti-ai facut cruce?” I-am raspuns: „Eu mi-am facut cruce ca sa ma apere Domnul. Dar dumneavoastra de ce v-ati inchinat, daca nu credeti in Dumnezeu?” A tacut suparat.

– Dupa ce v-ati satisfacut stagiul militar, v-ati dus la Sambata?

– Da. De data asta, eram hotarat sa ma calugaresc. Si Parintele Arsenie m-a intampinat ca si cum eram cunostinte vechi. Trecusera cativa ani… Am inceput sa muncesc pentru manastire, sa asist la slujbe si sa fac totul pentru a fi tuns in monahism.

„Cand te privea, te paraliza”

– Cum vi-l amintiti pe Parintele Arsenie din acea vreme?

– Nu era voinic, ci subtire si inalt. Dar desi era destul de fragil, parea extrem de puternic. Avea o atitudine foarte darza, mandra, si se impunea unde aparea, fara nici un efort. Puterea lui era mai ales in ochi. Cand te privea, te paraliza. Avea o autoritate care venea din interior prin privire, ca o forta in fata careia nu-ti ramane decat sa te supui. Nu era nevoie sa faca vreun gest, caci iti spunea din ochi ce sa faci. Te facea sa plangi sau sa te bucuri, dupa cum iti era sufletul, usor sau greu de pacate.

– Dar de unde ii venea aceasta putere? Era foarte tanar, avea in jur de 30 de ani pe-atunci. Cand a avut timp sa creasca duhovniceste atat de mult?

– De la Dumnezeu, de unde altundeva? Avea o putere de rugaciune mare, iar Dumnezeu le da mult acelora care stiu sa se roage. Lui i-a dat darul acesta de a patrunde in sufletul fiecaruia si de a-i cunoaste pacatul. Si vazand lumea ca Parintele ii stie betesugurile si ii da si leacurile, fara sa apuce sa se marturiseasca, a crezut in el ca e omul lui Dumnezeu si l-a ascultat.

– Magnetismul pe care il exercita asupra maselor era harul divin…

– Pai, da… La rastimpuri, Dumnezeu trimite popoarelor oameni care sa le arate calea, oameni pe care ii intareste in duh si carora le da multe daruri. Un astfel de om a fost Parintele Arsenie. Eu am credinta ca Parintele Arsenie a avut aceasta forta duhovniceasca deosebita, prin care a facut si minuni, pentru ca ne apropiem de Marea Judecata, de a doua venire a lui Hristos. Cu cat e mai aproape Parusia, cu atat ne trimite Dumnezeu oameni mai puternici, ca sa salveze ce se poate salva, caci El nu vrea sa ne piarda.

„Nu pot sa va mantuiesc, ci doar sa va trezesc”

– Cum se purta Parintele Arsenie cu cei mai tineri?

– L-am cunoscut destul de bine si pot sa va spun ca nu am vazut un om cu o putere mai mare asupra oamenilor si a lucrurilor. Supunea totul, nu prin vointa, ci prin credinta si prin exemplul personal. El lucra cot la cot cu noi si cauta sa ne invete pe cei incepatori cum sa ne comportam, cum sa muncim, cum sa ne rugam, sa facem cinste manastirii si sa ne imbunatatim duhovniceste.

– Avea si momente cand glumea sau cand era afectuos?

– Pe cat de aspru era la o prima privire, pe atat de bun era dupa ce-l cunosteai. La inceput ti se parea biciul lui Dumnezeu. Aspru la purtare, aspru cu sine, aspru cu pacatul. Dar daca ii urmai sfatul si te pocaiai, atunci il vedeai cat e de bun. Pe noi, calugarii mai tineri, ii placea sa ne invete diverse lucruri, de la literatura si pictura pana la munca la grajd. De multe ori glumea si radea cu noi si era foarte bland. Se inasprea doar in fata pacatului. Lucra cu noi si nu cerea nimanui sa faca mai mult decat putea. Ca manastirea era atunci o ruina. Peste 200 de ani a fost ruina. Si am lucrat mult s-o refacem. Nu te chema la munca, ci se apuca primul de treaba si toti il urmam. Erau multi studenti. Uneori, se batea cu zapada cu noi. Spunea ca e bine sa ne comportam cum ne e varsta, ca avem timp sa devenim seriosi si sa uitam de joc.

– Va amintiti vreun sfat pe care-l dadea mai des?

– Parintele a vazut ca lumea il iubea si se temea ca unii pot cadea in idolatrie. Si le spunea tuturor: „Voi veniti dupa cuvant de folos si apoi asteptati sa va mantuiesc, dar eu nu pot asta. Eu pot doar sa va trezesc din pacatele in care traiti. Pentru ca viata asta e scurta, iar cealalta e vesnica si n-as vrea sa plangeti la ziua Judecatii”. De aceea, Parintele nu prea primea sa i se sarute mana. Totusi, unora le permitea. Si l-am intrebat de ce pe unii din oamenii care vin la el ii lasa sa-i sarute mana. Mi-a zis: „Acestia ma vad pentru ultima oara”. Erau din cei care se opuneau comunismului si care apoi au murit in munti si in inchisori.

– L-ati vazut vreodata nervos pe parintele Arsenie?

– Nu. Avea o seninatate de mare rugator. Dar cand se supara, se incrunta putin, fara sa i se intunece chipul. Iar daca erai vinovat, te privea de simteai ca nu-i poti ascunde nimic.

– Era vorba numai de autoritate sau si de dragoste?

– Dragostea la el o simteai daca-l cunosteai, cum am spus. Era ca acei tarani care-si saruta fiii doar in somn. Cand greseai, nu te certa, nu ridica glasul, dar te privea intr-un anume fel. Cum si atunci cand meritai laudat, nu iti cauta in coarne, ci te privea si stiai ca meriti sa fii laudat.

– L-ati vazut vreodata plangand?

– Da. Plangea cand se ruga. L-am surprins odata la chilie, cu lacrimi pe obraji. Pe urma si in altar l-am vazut lacrimand, cand slujea. Plangea pentru pacatele oamenilor. Ii era necaz ca oamenii nu vor sa se indrepte si se duc astfel de la Fata lui Dumnezeu. […]

Nu erau si oameni care se indoiau de Parintele?

– Ei, ba da. Mereu sunt si din acestia. Odata, un taran i-a injurat pe cei care se duceau la Parintele Arsenie si pe loc i s-a strambat gura. N-a mai putut s-o deschida, nici sa bea apa. L-au dus oamenii la manastire si Parintele s-a apropiat de caruta in care se gasea amaratul si l-a intrebat: „Ce ti-a facut, bade, Arsenie? Ia deschide gura si graieste!”. Si pe loc omul a putut deschide gura sa vorbeasca, s-a aruncat in genunchi si a inceput sa planga si sa se caiasca pentru ce spusese.

– Cat ati stat langa Parintele Arsenie?

– Destul de putin, cam un an, ca apoi l-au arestat. Mai tarziu ne-au arestat si pe noi, pe mine si pe inca cinci calugari, ca nu voiam sa plecam din manastire si eram considerati „agitatori mistici”.

– Stiti cum a fost arestat Parintele Arsenie?

– Au venit intr-o zi cinci securisti si un procuror. Dar Parintele stia dinainte ca vor veni sa-l ridice, ca asta era darul sau. Si cand au ajuns acolo, i-a intampinat Parintele Arsenie: „Mai, stiu de ce ati venit, dar duceti-va acasa, ca daca vede lumea ca ma luati, o sa va alunge cu pietre. Vin singur maine dimineata la voi”. Astia n-au mai zis nimic, au plecat cu privirile in pamant.

Claudiu Tarziu

sursa: formula-as.ro

Părintele Arsenie Boca – Omul lui Dumnezeu (film documentar)

Un documentar de exceptie realizat de regizorul si producatorul Nicolae Margineanu.
In Epilog – Pr. Ciprian Negreanu.

PS Daniil Stoenescu despre Pr Arsenie Boca

“Oare nu ardea în noi inima noastră când ne vorbea pe Cale – la Sâmbăta, Prislop, Drăgănescu sau Sinaia – şi ne tâlcuia Scripturile?”(cf. Luca 24,32)

Patericul ne relatează despre un frate care, mergând odată la chilia avvei Arsenie cel Mare din Schit şi trecând pe lângă fereastră, aruncându-şi privirea spre înlăuntru, i-a fost dat să-l vadă, din rânduială şi iconomie dumnezeiască, pe bătrânul călugăr în rugăciune învăluit peste tot “ca de un foc” – de focul luminii harului Duhului Sfânt – căci, spune Patericul “era vrednic acel frate de a vedea astfel de lucruri minunate”.

Pentru cei ce l-au cunoscut şi recunoscut, pentru cei ce l-au ascultat şi urmat pe Părintele Arsenie Boca (29 sept. 1910 – 28 nov. 1989 ) ziua de 28 noiembrie – deja înscrisă cu “cruce roşie” în calendarul vieţii noastre – ne este în anul bisericesc ca o “fereastră” prin care cu dragoste şi dor ne aruncăm privirea minţii – ca şi ucenicul din Pateric – înspre personalitatea harismatică “ca o pară de foc” a celui care a fost, este şi va rămâne de-a pururi pentru ortodoxia, spiritualitatea şi monahismul românesc al veacului XX – Părintele Arsenie, Omul lui Dumnezeu.

De trei ani “batem” cu smerenie şi umilinţă prin pomenirile rânduite de Sfânta Biserică la uşa chiliei “de dincolo” a Sfinţiei Sale, cu gândul luminat şi purtat de la “fereastra chiliei” avvei Arsenie din Pateric, la chilia Părintelui Arsenie de sub “fereastra Munţilor Făgăraşului, iar de acolo la „fereastra celulei” unei temniţe din anii ‘50 – pe care privind un gardian (ca ucenicul din Pateric) l-a văzut pe Părintele Arsenie în rugăciune învăluit “ca de un foc” – pentru ca în sfârşit, să ni-l aprindem ca o lumânare la crucea mormântului Sfinţiei Sale de la Prislop, de care se cuvine să ne apropiem ca de un “rug aprins” ca să primim “lumină din lumină”.

Binecuvântat este poporul din care s-a ridicat un astfel de om până la “statura vârstei deplinătăţii în Hristos” (Efes. 4,13), ocrotită este ţara noastră care are un astfel de mijlocitor către Dumnezeu şi vie este Biserica care a avut un astfel de slujitor ce nu a făcut “compromisuri spiritului vremii” în trecutul încheiat la numai câteva zile după săvârşirea Sfinţiei Sale din această viaţă (28 noiembrie – 22 decembrie 1989!). Pentru că astăzi, într-o vreme plină de incertitudini când lumea şi societatea în care trăim se aseamănă tot mai mult cu un “Ţinut al Gherghesenilor” bântuit de felurite duhuri, curente şi ideologii ”care nu sunt de la Dumnezeu”, ne dăm seama că a-l fi întâlnit cândva, cunoscut, ascultat, crezut şi urmat – după puteri – pe Părintele Arsenie Boca la o răspântie a vieţii noastre, este aproape egal cu faptul de a fi fost contemporani cu un adevărat profet biblic, apostol neotestamentar sau Sfânt al Bisericii Ortodoxe! Aceasta este deci imaginea şi icoana clară şi definitivă – ca un reflex al picturii bisericeşti de la Drăgănescu şi Prislop – a Părintelui Arsenie, zugrăvită înaintea ochilor şi înlăuntrul sufletului nostru de razele unei lumini ce coboară atât de pe Tabor, cât şi din norii Parusiei…

De aceea, lăsând în seama lui Dumnezeu rânduirea vremii în care “lumina să fie pusă în sfeşnic” şi timpului – care ţese în taină odăjdiile sfinţilor şi le sculptează racla – să adeverească tuturor, “cler şi popor”, locul Icoanei Părintelui Arsenie în catapeteasma neamului nostru românesc “creştinesc şi de Hristos iubitor”, mărturisim că – cel puţin în vremile pe care le trăim astăzi şi în viitorul apropiat – despre Părintele Arsenie, despre activitatea şi lucrările Sfinţiei Sale, se cuvine mai mult şi mai bine să se tacă, decât să se vorbească…

“Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Prea Cuviosului Părintelui nostru Arsenie Ieromonahul, rămâi cu noi, în toate zilele, căci este spre seară şi zilele rele sunt”. (cf. Lc. 24,19; Mt. 28,20; Efes. 5,16).

PS Daniil Stoenescu
sursa…

Minunea de la Semlac. Din ochiul Pr. Arsenie Boca curge mir

Minunea de la Semlac. Din ochii Pr. Arsenie Boca curge mir

A fost furată icoana Pr. Arsenie Boca, de la Semlac

A reapărut icoana Pr. Arsenie Boca de la Semlac

Minunile se țin lanț la Semlac. Ochiul Părintelui Arsenie Boca lăcrimează din nou

A reapărut icoana lui Arsenie Boca de la Semlac

sursa: aradon.ro

† Parintele Arsenie Boca (Marturisirile staretei Marina Lupou – Manastirea Bic/Salaj)

Un film realizat de Nicolae Mărgineanu cu sprijinul/concursul AGERFILM.

Page 1 of 3

© wp 2007 - 2017 / Asociatia Ieromonah Arsenie Boca – Arad / >>> sus

   -->
eXTReMe Tracker